Victoria naționalei U21 a României din Portugalia a strâns numeroase laude din partea oamenilor de fotbal, iar Ilie Dumitrescu și-a ales preferatul după ce a privit cele 90 de minute.
Aflat într-un dialog cu selecționerul naționalei U21, Mirel Rădoi, Ilie Dumitrescu a dorit să-l laude în mod deosebit pe portarul Andrei Radu: „Vreau să îi spun și eu lui Mirel să îi felicite pe jucători dar, personal, din partea mea, să îi transmiți portarului felicitări pentru minutul ăla”, a spus Ilie Dumitrescu pentru DigiSport.
În ultimul minut al partidei, lusitanii au irosit șansa de a egala, după ce Andrei Radu a apărat și a trimis naționala la trei puncte în spatele liderului Bosnia, care are un meci în plus: „Urmăream meciul, înaintea să facă alunecarea Boboc, am zis să nu facă alunecare și a făcut. Am zis că poate ne scoate (n.r. – Ionuț Radu)…Te rog frumos să îi transmiți portarului că mi-a făcut seara frumoasă”, a mai spus Ilie Dumitrescu.
Programul tricolorilor până la finalul preliminariilor:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER